Amenzi de peste 15.000 lei date de jandarmi în doar 6 zile!

În perioada 10 – 16 februarie, jandarmii au sancționat contravențional mai multe abateri de la legislația în vigoare, în municipiile Piatra Neamț și Roman dar și în localitățile Bicaz și Tg. Neamț. 

Au fost aplicate sancțiuni în valoarea de 15.600 lei pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială: apelarea în mod repetat și nejustificat la mila publicului, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, fumatul în loc nepermis, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, provocarea unor scandaluri, tulburarea ordinii publice, refuzul declinării identității în fața agentului constatator.

Pentru fapte precum „vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate(…)”, „pescuitul recreativ în habitatele piscicole naturale fără permis”, „transportul (…) fără avize de însoțire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoțire din care nu rezultă proveniența legală(…)” precum și pentru „circulația autovehiculelor de orice tip și transportul buștenilor prin albia minoră a râurilor și pâraielor din zona de munte ”, jandarmii nemțeni au aplicat sancțiuni în valoare de aproximativ 14.000 lei.

Pe lângă cele 140 de sancțiuni aplicate, dintre care 80 au fost amenzi, pe timpul misiunilor realizate în cooperare cu Poliția, jandarmii nemțeni au constatat și două infracțiuni pentru care au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și furt, fapte prevăzute și sancționate de art.193, respectiv art. 228 Cod Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: