Un șofer s-a izbit cu mașina într-un stâlp la Târgu-Neamț

Astăzi, 30 iunie, în jurul orei 04.00 polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ștefan cel Mare, din Târgu-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 24 de ani, din Răucești, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și acroșând un stâlp de electricitate.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Șoferul a fost diagnosticat cu etilism acut, dar polițiștii nu au reușit testarea acestuia. Conducătorul auto a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: