ITM Neamț: controale la agenții economici susceptibili de a folosi la muncă ilegal cetățeni străini
Inspecția Muncii și Inspectoratul General pentru Imigrări au încheiat pentru anul 2022 “Planul de Cooperare Operativă pentru depistarea angajaților străini ilegali și combaterea muncii nedeclarate a străinilor”. În cadrul planului de cooperare au fost stabilite şi acțiuni comune în scopul prevenirii angajării fără forme legale a străinilor.
În perioada 17-22 mai 2022, inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, în colaborare cu lucrători din cadrul Biroului de Imigrări Neamţ, au desfășurat acțiuni de control la agenții economici susceptibili de a folosi la muncă ilegal cetățeni străini.
Au fost verificaţi 18 angajatori.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost constatate 20 de neconformităţi pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale din care 6 amenzi în cuantum de 17.500 lei şi 8 avertismente contravenţionale.
Principalele deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost următoarele:
- nu se respecta obligaţia de a ţine evidenţa orelor lucrate de salariaţi;
- nu se respecta obligaţia de acordare a repaosului saptămânal de 48 de ore consecutive.