Inspectoratul Școlar Județean Neamț a început implementarea proiectului TRUE

În perioada 1 septembrie 2019 – 31 august 2020, Inspectoratul Școlar Județean Neamț implementează proiectul TRUE – Tolerance, rights and unity in education – 2018-EY-PMIP-R2-0011, finanțat prin PROGRAMUL DE EDUCAȚIE, BURSE, UCENICIE ȘI ANTREPRENORIATUL TINERILOR ÎN ROMÂNIA din granturile Spațiului Economic European (SEE) – mecanismul financiar 2014-2021, cu o valoare de 21780 de euro, cu un impact direct asupra dezvoltării competenţelor profesionale ale inspectorilor şcolari.

Proiectul TRUE – Tolerance, rights and unity in education își propune creșterea calității educației în școlile din județul NEAMT, prin creșterea numărului de școli democratice, bazate pe toleranță, cetățenie activă, drepturile omului, incluziune și leadership.

Ideea acestui proiect a venit de la faptul că profesorii, deși sunt specialişti într-o anumită disciplină, ei sunt mult mai mult decât atât, fiind și profesori diriginți/ consilieri educativi. Toate cadrele didactice, din perspectiva rolului de consilier educativ/ profesor diriginte trebuie să realizeze conexiuni cu alte domenii, precum cetăţenia democratica activă – ECD, drepturile omului – EDO, „cărămizile şi mortarul” păcii şi al dialogului în Europa şi în lumea de mâine. Inspectorii școlari realizează activitatea de monitorizare a procesului educativ. Unul din aspectele monitorizate este activitatea diriginților/consilierului educativ. Prin implicarea în acest proiect, cei 8 inspectori școlari participanți la activitățile de mobilitate vor deveni poli/vectori de formare la nivelul județului.

Activitățile de mobilitate, reprezentate de cursuri structurate/ job shadowing, prin tematica lor ,,The teacher as change agent” (furnizor de formare Newschool, Oslo, Norvegia) și Learning outside – Living together, learning together, working together – Special focus on outdoor activities” (furnizor de formare Intercultural, Borgarnes, Islanda), vor contribui la îmbogățirea cunoștințelor, formarea priceperilor și schimbarea de atitudine a beneficiarilor direcți (8 inspectori școlari), iar prin activitățile locale vor fi transmise beneficiarilor indirecți (ceilalți inspectori – 18, directori – 136, profesori, părinți – 150), prin intermediul celor 9 activități de formare/ 3 seminare/ 1 masa rotundă și, nu în ultimul rând, ELEVILOR, prin proiectele inițiate în cel puțin 40 de școli sub deviza Transformăm școala împreună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close