Viceprimarii municipiului Piatra Neamț au fost aleși ilegal! Alin Lehăduș își pierde funcția

  • Alin Lehăduș, PRO România, a pierdut funcția de viceprimar al municipiului reședință de județ, în urma reclamație pe care a făcut-o grupul de consilieri locali ai PSD Piatra Neamț.

Prefectul județului Neamț a declarat astăzi că Instituția Prefectului a inițiat procedura prealabilă împotriva hotărârii de CL prin care s-a ales viceprimarul Lehăduș.

În sfârșit, s-a făcut dreptate“, a declarat profesor Florentina Luca-Moise, președinte al PSD Piatra Neamț

PSD a înfrânt alianța PNL-ProRomânia, constituită la nivelul municipiului Piatra Neamț, alianță care l-a impus pe Alin Lehăduș în funcția de viceprimar la sfârșitul anului trecut.

Astăzi am obținut o primă victorie! Prefectul de Neamț a recunoscut într-o conferință de presă că ședința în care Alin Lehăduș a fost ales viceprimar a fost ilegală. Am atacat hotărârea în baza căreia a fost desemnat în această funcție și astăzi prefectul județului ne-a dat dreptate. Este adevărat, astăzi am văzut că legea se poate respecta și la Primăria Piatra Neamț. Îl felicit pe domnul prefect că nu a intrat în jocurile politice și a analizat cu celeritate speța prezentată de grupul de consilieri locali ai PSD.

Este un prim pas către reinstituirea legalității în Consiliul Local Piatra Neamț. Așteptăm cu interes și răspunsul pentru a doua solicitare, pentru că nu a fost legală nici alegerea celui de-al doilea viceprimar al municipiului Piatra Neamț. În numele pietrenilor pe care îi reprezentăm, sperăm ca prefectul de Neamț să dea dovadă de aceeași acuratețe în luarea deciziei vizavi de reclamația noastră“, a declarat profesor Florentina Luca-Moise, președinte al PSD Piatra Neamț.

În următoarea ședință de Consiliu Local Piatra Neamț se va supune la vot un proiect de hotărâre pentru revocarea hotărârii din 21 decembrie 2020 prin care Alin Lehăduș a fost ales viceprimar.

Prefectul a anunțat că există posibilitatea, din punct de vedere legal și analizând similitudinile, ca decizia și în cazul alegerii celui de-al doilea viceprimar.

Grupul PSD cere public primarului Carabelea sa pună în aplicare decizia prefectului si sa introducă maine,25 02 2021 ,în cadrul ședinței ordinare a consiliului local al municipiului Piatra Neamț, proiect de hotărâre privind revocarea hotărârii de numire a viceprimarului Lehaduș Alin“, a mai transmis Florentina Moise.

One thought on “Viceprimarii municipiului Piatra Neamț au fost aleși ilegal! Alin Lehăduș își pierde funcția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close