Situația cazurilor de COVID-19 în județul Neamț la 14 august 2020

În județul Neamț, de la începutul pandemiei, au fost inregistrate 1.692 cazuri covid-19, din care 70 decese. Au fost testate 10.515 persoane, in total fiind prelucrate 25.332 teste. Începând cu 1 august 2020 s-a înregistrat un trend crescător de cazuri noi, totalizând un număr de 359 cazuri.

22% din cazurile noi înregistrate după 1 august sunt din municipiul Piatra Neamț, 12% din Roman , 12 % din Târgu Neamț, 3% din Roznov. 9% din cazuri au fost inregistrate in comunele Bălțătești și Vânători-Neamț.

În această perioadă au fost depistate și anchetate mai multe focare de familie și de colectivitate:

  • 1. În Căminul pentru persoane vârstnice Roznov a fost depistat un focar în data de 30 iulie 2020. În urma testării personalului și beneficiarilor au fost depistați covid-19 pozitivi 10 salariați și 41 de rezidenți. Toate persoanele au fost internate la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. În această perioadă centrul a fost închis. Au fost înregistrate 5 decese în rândul beneficiarilor.
  • 2. La UPU Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a fost depistat, în data de 13.08.2020 un focar covid-19. În total sunt infectați 2 medici și o infirmieră.
  • 3. La Mediss Center Tg. Neamț au fost depistați 4 pacienți covid-19 pozitivi. Persoanele au fost internate la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. A fost înregistrat un deces.
  • 4. La Nefromed Dialysis Centers Piatra Neamț au fost înregistrate 19 cazuri de pacienți covid-19 pozitivi. Persoanele au fost internate la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Au fost testați toți pacienții și sunt așteptate rezultatele.

În prezent, 300 de persoane confirmate covid-19 sunt internate în cele 2 spitale suport covid-19 din județul Neamț. 7 persoane sunt internate la ATl. În Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț sunt internați 51 suspecți. Din spitalele din judelul Neamț au fost externate 1019 persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: