joi, octombrie 29, 2026
ActualitateEveniment

140 de amenzi au fost date în județul Neamț pentru nerespectarea restricționării circulației în ultimele 24 de ore!

Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 05.04.2020 sunt 526 de persoane aflate în carantină, 128 persoane ieșite din carantină, 1314 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, 4392 persoane ieșite din izolare.

Forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 1.578 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare, fiind intensificate activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică. Ca urmare a nerespectării restricțiilor de autoizolare, o persoană a fost transferată sub pază la centrul de carantină, fiind sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

În cadrul activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a măsurilor privind restricționarea circulației, la nivelul județului Neamț au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 294.000 de lei.

Totodată, jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 19 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină / izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț.

Vom reveni la ora 13:00 cu numărul de persoane infectate în județul Neamț cu COVID-19!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.