Municipiul Roman a reziliat contractul cu ApaServ!

În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, consilierii romașcani au votat rezilierea contractului cu ApaServ și demararea procedurilor pentru a trece la compania ApaVital Iași. Decizia vine ca reacție la criza de apă care afectează romașcanii de aproximativ 6 luni.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman:

Am făcut demersuri și în trecut pentru a trece la ApaVital Iași, însă acest lucru nu l-am putut face atât timp cât compania ApaServ nu a încălcat contractul și furniza apă continuu și constant în municipiu. Acum, compania încalcă principalul obiect de activitate, nefiind capabilă să alimenteze non stop orașul cu apă.

În perioada următoare, administrația locală va demara proceduri de denunțare unilaterală a contractului cu ApaServ, de ieșire din ADI Aqua Neamț, după care vor adera la ARSACIS Iași și vor da în administrare rețelele, stația de captare Pildești-Simionești și stația de epurare către operatorul ApaVital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: