264 de amenzi au fost date de polițiștii locali șoferilor care au parcat în zone interzise!
Poliștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră – Poliția Locală Piatra Neamț, de la începutul anului și până în prezent, au desfășurat zilnic, acțiuni de monitorizare și fluidizare a traficului rutier și pietonal din municipiul Piatra Neamț. A fost urmărit modul în care conducătorii auto respectă prevederile O.U.G. 195/2002R privind oprirea sau staționarea autovehiculelor și accesul interzis, în zonele unde există indicatoare specifice.
Cu această ocazie, de la data de 1 ianuarie 2020 și până în prezent, au fost aplicate 264 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 50.674 lei pentru încălcarea art. 108 din O.U.G. 195/2002R – privind circulaţia pe drumurile publice (”săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis; oprirea neregulamentară; staţionarea neregulamentară”), dar și pentru încălcarea unor reguli prevăzute de hotărâri ale Consiliului Local (parcarea pe spațiile verzi, parcarea pe trotuar, parcarea în stațiile de autobuz sau în locurile destinate platformelor de colectare a deșeurilor).
Atribuțiile polițiștilor locali pe linie de siguranță rutieră sunt conferite de Lega 155/2010 – Legea Poliției Locale (art. 7) și de H.G.1332/2010. De asemenea, polițiștii locali au competențe și pe linia constatării și sancționării contravențiilor prevăzute de Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și de Legea 92/2007 a serviciilor de transport public local.