Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită pe platoul Curții Domnești! Programul evenimentului
Primăria municipiului Piatra Neamţ organizează vineri, 24 ianuarie 2020 evenimentul “Hora Unirii”, dedicat împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Cu această ocazie, avem onoarea de a vă invita vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 11:00, pe platoul Curţii Domneşti, în faţa Primăriei Municipiului Piatra-Neamț la tradiționala „Horă a Unirii”.
Programul evenimentului este următorul:
- 11:00 – Deschiderea evenimentului;
- 11:05 – Intonarea Imnului Naţional;
- 11:10 – Cuvântul oficialităţilor;
- 11:25 – Hora Unirii;
- 11:40 – Spectacol folcloric realizat de ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte ” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.
Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Piatra-Neamț în parteneriat cu Garnizoana Piatra-Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.