Înșela oamenii în numele unei asociații umanitare!
Un bărbat din comuna Alexandru cel Bun, care cerea bani în numele unei asociații umanitare, a fost depistat și identificat de polițiștii locali ai Biroului Ordine Publică 2 și Siguranță Rutieră – Poliția Locală Piatra Neamț, vineri, 18.10.2019, în jurul orei 16.45, pe o stradă din în municipiul Piatra Neamț.
V.M.M., în vârstă de 53 de ani, a fost surprins în timp ce încasa o sumă de bani de la o femeie, pe strada Cuza Vodă, în numele Asociației ”Dați-mi o șansă”. Contactat, administratorul asociației umanitare a declarat că V.M.M. nu este angajat și nici colaborator ar respectivei entități, precizând de asemenea, că pe numele respectivului există deja o plângere depusă la Poliția Municipiului Piatra Neamț.

Bărbatului i s-a intocmit proces verbal de constatare a infracțiunii de înșelăciune în flagrant și a fost condus și predat agenților de la Poliția Municipiului Piatra Neamț în vederea continuării cercetărilor și stabilirii măsurilor legale.


foarte bine le face…ne.am saturat de falsi voluntari…totusi sunt persoane care mai doresc inca sa faca anumite donatii si nu mai putem da din cauza sarlatanilor…totusi ne.ar face placere ca si pe cei care ii verificati si intradevar sunt inregula sa le faceti o mica reclama pentru a stii si noi cui sa ii dam banii