6 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Iustin Pârvu
Credincioşii sunt aşteptaţi, sâmbătă, la Mănăstirea Petru Vodă, pentru a lua parte la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu – unul dintre cei mai iubiţi şi plini de har duhovnici ai românilor, de la a cărui moarte se împlinesc şase ani.
Pomenirea a 6 ani de la săvîrşirea Părintelui Iustin Pârvu se va face în Mănăstirea Petru Vodă în ziua de sâmbătă, 15 iunie 2019.
- Privegherea începe Vineri seara, 14 Iunie, la ora 20.
- Liturghia începe Sîmbătă la ora 9:30.
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă în 10 februarie 1919 și a primit la botez numele Iosif.
A intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în anul 1936, iar în anul 1940 a fost tuns în monahism primind numele de Iustin. În anul 1941 a fost hirotonit preot. A participat ca preot militar în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat pe motive politice între anii 1948-1964.
Cei 12 ani închisoare i-a petrecut în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.
După perioada de detenție a viețuit la Mănăstirea Secu, până în 1975, când a plecat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.
În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, pe care a condus-o ca stareț până la trecerea sa la Domnul.
Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț, a trecut la Domnul în seara zilei de 16 iunie 2013 la vârsta de 94 de ani.
Aici puteți urmări un scurtmetraj realizat în anul 2005 despre cum a ajuns Părintele Iustin Pârvu, la acea vreme Starețul Mănastirii Petru Vodă, să construiască internat pentru copii şi căminul de bătrâni.