Hope and Homes for Children și Kaufland au inaugurat o casă de tip familial pentru 12 copii
Fundația Hope and Homes for Children și Kaufland România au inaugurat astăzi casa de tip familial Felicia, prima casă de acest tip dezvoltată de Fundație în cadrul procesului de închidere a Centrului de Plasament “Elena Doamna”.
Construcția casei a fost demarată în anul 2018 în contextul parteneriatului dintre Hope and Homes for Children și Kaufland România, pe un teren pus la dispoziție de Consiliul Județean Neamț. Aceasta este prima din cele trei case care vor fi construite în cadrul acestui parteneriat.
12 copii și tineri, băieți și fete, cu vârste cuprinse între 11 și 20 de ani s-au mutat în noua lor casă.
Toate casele construite de HHC sunt donate partenerilor cu care lucrează, în acest caz DGASPC Neamț.
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț
Vreau să felicit pe cei de la HHC și pe cei de la Kaufland pentru ceea ce fac pentru acești copii. Condițiile de aici sunt exact ca la noi acasă și încet vom duce toți copiii în asemenea condiții protejate.
Bianca Stegeran, director național adjunct HHC
Aceasta este prima casă dintr-o serie de patru pe care le dezvoltăm pentru 47 de copii și tineri din Centrul de Plasament Elena Doamna. Mulțumim partenerilor de la DGASPC Neamț și mulțumim companiei Kaufland România care înțelege cât de important este pentru acești copii un nou start în viață.
Katharina Scheidereiter, CSR manager Kaufland România
Este prima casă construită împreună cu HHC și vom mai construi încă două case. Facem asta pentru că noi investim în proiecte sociale acolo unde suntem prezenți și vreau să mulțumesc HHC care este un partener strategic precum și autorităților locale.
Hope and Homes for Children are ca obiectiv închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi din România, așa numitele orfelinate, până în anul 2026.