Dumitru Iuștiuc, pompierul medaliat de Președintele României

Plutonierul Adjutant Iuștiuc Dumitru este singurul pompier din Județul Neamț medaliat de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Medalia Națională “Pentru Merit“.

Medalia Naționala “Pentru Merit”

Dumitru Iuștiuc a fost inițial jurnalist la Roman și a petrecut multă vreme alături de pompieri în timp ce documenta diferite evenimente. S-a hotărât apoi să intre în rândul salvatorilor.

Plt. Adj. Dumitru Iuștiuc

Iuștiuc este unul din puținii pompieri care intervine în zone strâmte. Chiar a creat o procedură de intervenție la nivelul ISU Neamț, procedură care permite intervenția în spații extrem de înguste. Cea mai grea misiune a sa a fost să intre într-un puț cu un diametru de doar 50 cm.

Motivațiile decorării sale sunt detaliate mai jos:

  • participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată în fântână, cu adâncimea de 35 de metri, în comuna Traian, pe data de 17 noiembrie 2012;
  • participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată în fântână, în comuna Bâra, pe data de 23 mai 2014;
  • participarea la o misiune pentru salvarea unei persoane, cu multiple traumatisme, dintr-o fântână cu adâncimea de 26 metri, în comuna Moldoveni, pe data de 24 octombrie 2015;
  • participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată într-o fântână cu adâncimea de 27 metri, în comuna Dulceşti pe data de 25 decembrie 2015;
  • participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată în fântână, în municipiul Roman, pe data 15 noiembrie 2016;
  • participarea la o misiune pentru degajarea a două persoane înecate într-o fosă în comuna Horia, pe data de 27 august 2015;
  • participarea la o misiune pentru salvarea unei persoane surprinsă de o surpare a unui mal de pământ, în comuna Doljeşti, pe data de 31 mai 2016;
  • participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată în fântână, cu adâncimea de 10 metri, în municipiul Roman, pe data 15 noiembrie 2016;
  • participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane căzută în fosă în localitatea Săbăoani, în data de 27 decembrie 2017;
  • participarea la o misiune pentru salvarea unei persoane de 120 kg, căzută într-un puţ cu adâncimea de 15 metri şi 60 cm diametru, în municipiul Roman, în data de 2 iunie 2018;
  • participarea la o misiune pentru salvarea unei persoane dintr-o fântână adâncă de 20 metri, în localitatea Teţcani, în data de 2 iunie 2018.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: