Pompierii vor avea două puncte de lucru noi în minivacanța de Paște

Activitatea de prevenire a incendiilor în perioada sărbătorilor pascale vizează două aspecte majore: asigurarea securității la incendiu a lăcașurilor de cult și prevenirea incendiilor la gospodăriile populației premergător și pe timpul sărbătorilor pascale.

Astfel la ISU Neamț s-a luat decizia de a deschide temporar două puncte fixe de lucru, unul la Schitul Braniște și al doilea la Durău.

General Ioan Nițică, Inspector Șef ISU Neamț

General Ioan Nițică, Inspector Șef ISU Neamț

Vom avea două puncte de lucru noi, unul la schitul Braniște și unul în stațiunea Durău începând de mâine. Cele două puncte de lucru vor fi active până pe 1 mai. Totodată sunt 3 persoane cu curs de paramedic, care vor putea interveni imediat dacă e nevoie ca să acorde primul ajutor calificat.

Recomandări de la pompieri pentru evitarea incendiilor

Lt. Col. Ciprian Mitrea, prim adjunct al inspectorului șef

Primul adjunct al ISU Neamț, Lt. Col. Ciprian Mitrea are câteva recomandări pentru reducerea riscului de incendiu în perioada sărbătorilor.

  • autoturismele persoanelor participante la slujbele religioase vor fi parcate astfel încât să nu fie blocate căile de acces pentru autospecialele de intervenție ale pompierilor;
  • supravegherea permanentă a copiilor pe timpul desfășurării slujbelor;
  • în cazul izbucnirii unui incendiu pe timpul slujbelor religioase se recomandă:
    • să nu intre în panică și să își păstreze calmul;
    • să anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;
    • să acorde prioritate la evacuare copiilor și femeilor;
    • să identifice și să utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;
    • să permită accesul forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.
  • la sosirea acasă după slujba de Înviere, recomandăm:
    • amplasarea lumânărilor aprinse în suporturi stabile, la distanțe de siguranță față de materialele combustibile;
    • copiii nu vor fi lăsați nesupravegheați în încăperile în care se află lumânări/candele aprinse;
    • stingerea lumânărilor/candelelor în momentul în care se merge la culcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: