Femeie cercetată pentru vânzarea de jucării contrafăcute

La data de 7 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Neamţ au acționat pe linia prevenirii şi combaterii contrafacerii de mărfuri.

Astfel, la o societate comercială din Piatra Neamț, administrată de o femeie de 50 de ani, polițiștii au identificat 130 de articole, respectiv jucării și rechizite școlare, care aveau mărci identice cu mărcile înregistrate pentru articole similare, în valoare de peste 4.000 de lei.

Întrucât nu au fost identificate contracte de licenţă cu titularii dreptului de proprietate intelectuală asupra mărcilor înregistrate, întreaga cantitate de produse, susceptibile a fi contrafăcute, a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării.

Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 84/1998 R.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: