100 de ani de la nașterea Arhimandritului Justin Pârvu
Părintele Justin Pârvu s-a născut la 10 Februarie 1919 în satul Petru Vodă (dependent azi de comuna Poiana Teiului) din judeţul Neamţ, fiind ultimul născut în familie din cei patru copii. Părinţii săi, Gheorghe şi Ana, l-au botezat cu numele de Iosif.
În anul 1936 a intrat în obştea Mănăstirii Durău. A fost călugărit pe 20 Septembrie 1942 la aceeaşi mănăstire.
Între 1937-1941 a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica (lîngă Bucureşti).
În anul 1941, desfiinţîndu-se Seminarul de la Cernica, este transferat la Seminarul Râmnicu Vâlcea.
La 27 Octombrie 1942 a fost hirotonit preot, iar la 14 Iunie 1943 a fost hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan (pe atunci episcop vicar al Mitropoliei Iaşilor), în catedrala mitropolitană din Iaşi.
Între 1943-1944 a fost preot militar al Batalionului 18 Vînători de Munte (parte din Brigada 4 Munte şi apoi Divizia 4 Munte), care a luat parte activă la luptele date pînă Don şi în Crimeea, la răsărit de Nistru. A primit gradul de sergent.
Părintele Justin Pârvu s-a retras din armată şi în toamna lui 1944 îşi continuă studiile la Seminarul de la Rîmnicu Vîlcea.
În anul 1946 a fost transferat la Seminarul din oraşul Roman.
La 15 Mai 1948 aici a fost arestat, în ultimul an de studii, cu doar cîteva săptămîni înainte de bacalaureat, la pentru “instigare şi activitate subversivă dusă în cadrul Seminarului Sf. Gheorghe din Roman”. Era şeful Frăţiei de Cruce din seminar.
A fost condamnat prin sentinţa 307 din 14 Martie 1949 la 12 ani de închisoare şi muncă silnică, pentru “crima de uneltire contra ordinei sociale”.
Înainte de a fi eliberat, la 10 Ianuarie 1959, a primit abuziv, fără judecată, prin ordinul M.A.I. nr. 10.041, 36 de luni de muncă silnică. Pe 6 Decembrie 1961 sentinţa i-a fost prelungită abuziv cu alte 36 de luni de muncă silnică, executate la Periprava, pînă la eliberare, în 6 Mai 1964.
După eliberare, a lucrat ca muncitor forestier în satul Petru Vodă, în comuna Borca, şi apoi lîngă Mănăstirea Horaiţa.
Din 1967 a fost primit în obştea Mănăstirii Secu, unde a slujit ca preot, cîntăreţ la strană şi duhovnic.
Aflat la un hram al Mănăstirii Secu, la 29 August 1972, episcopul Nestor Vornicescu, fost stareţ al Mănăstirii Neamţ, iar atunci episcop vicar la Mitropolia Craiovei, ştiind nevoinţele monahale ale duhovnicului nostru, în semn de preţuire îl hiroteseşte protosinghel pe Părintele Justin.
Între 1975-1990 părintele a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa lîngă Piatra Neamţ, cu aceleaşi ascultări.
La începutului anului 1990 s-a întors înapoi la Mănăstirea Secu, apoi în luna Mai 1991 a întemeiat Schitul Petru Vodă, dependent de acea mănăstire, însoţit de doi ucenici. Cu mare entuziasm, sătenii din Petru Vodă au contribuit cu tot ce au avut la ridicarea primelor clădiri. Din toamna lui 1991 au început slujbele zilnice la noul schit. În primăvara lui 1992 s-a început construirea bisericii mănăstirii, care a fost gata în cîteva luni, dar slujbele în noua biserică au început abia în anul 1993. Părintele Justin a fost pentru fraţii care veneau la mănăstire şi stareţ, şi duhovnic, şi profesor de dogmatică, liturgică, tipic, muzică.
În anul 2007, la Mănăstirea Paltin a început construcţia unui spital-azil, care a fost gata şi a intrat în funcţiune un an mai tîrziu. Spitalul a fost dotat de Părintele Justin cu 14 camere de azil, un cabinet de medicină generală şi de boli interne, un cabinet stomatologic şi un cabinet de fizio-terapie pentru bătrînele din azil, avînd ca anexă un laborator de plante medicinale.
Din luna Mai 2010, Părintele Justin a locuit în Mănăstirea Paltin, unde aerul este mai puţin umed, pentru a-şi trata o boală de plămîni căpătată în închisoare şi pentru a ajuta la organizarea obştii şi la construcţia clădirilor necesare acestui lăcaş.
Începînd cu luna Aprilie 2013, părintele nu a mai putut să mănînce nimic şi a acceptat să fie dus la spital pentru un control medical. La spitalul de oncologie din Cluj a fost diagnosticat cu cancer la stomac.
În ziua de Duminică, 16 Iunie, după ce a avut cîteva ore un puls foarte ridicat (permanent oscilînd între 80 şi 160 de bătăi pe minut), la care s-a adăugat o insuficienţă respiratorie acută, avînd permanent senzaţia că se sufocă din lipsa aerului, pe la ora 15, epuizat, a căzut în comă. Seara, la ora 22, a trecut din lumea aceasta spre una mai bună, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.
În 20 Iunie 2013, la înmormîntarea părintelui au fost prezenţi aproximativ 25.000 de oameni, în cele trei zile premergătoare venind să i se închine cam tot atîţia fii duhovniceşti şi oameni pe care i-a cunoscut. Tot drumul spre mănăstire a fost blocat de mulţimea autoturismelor celor veniţi la înmormîntare (pe lîngă cei 5 km din sat pînă la mănăstire, coada maşinilor parcate s-a întins pe alţi 6 km pînă la intrarea în sat). Întreaga suflare românească l-a jelit pe cel pe care l-au considerat, în ultimii 20 de ani, părinte duhovnicesc al poporului român.
SURSA: http://manastirea.petru-voda.ro/
Un scurt metraj realizat în anul 2005 despre cum a ajuns Părintele Justin Pârvu, la acea vreme Starețul Mănăstirii Petru Vodă, să construiască internat pentru copii şi căminul de bătrâni.