Închisoare pentru furt de materiale de construcții

Un bărbat din Roman a fost încarcerat pentru fapta de furt calificat.

La data de 28 ianuarie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat un bărbat de 32 de ani, din Roman, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În fapt, în perioada 17.03.2018-20.03.2018, acesta împreună cu o altă persoană a pătruns fără drept în curtea unui imobil din municipiul Roman, de unde au sustras 70 mp de tablă, accesorii pentru tablă, mai multe pachete cu vată de sticlă şi alte bunuri, prejudiciul creat fiind de 17.000 de lei. Bărbatul a fost condus și încarcerat de polițiști la Penitenciarul Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: