joi, octombrie 29, 2026
Eveniment

11 mașini vandalizate!

La data de 1 decembrie în jurul orelor 22.50, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi de un bărbat, de 32 de ani, din Piatra Neamţ despre faptul că persoane necunoscute i-au distrus una dintre oglinzile retrovizoare ale autoturismului.

La scurt timp, poliţiştii au depistat un tânăr de  20 de ani, din Piatra Neamţ, care a fost condus la sediul poliţiei în vederea audierii, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de distrugere.

Ulterior, la sediul poliţiei s-au prezentat alţi doi bărbaţi de 48 de ani, respectiv 43 de ani, un tânăr de 24 de ani şi o tânără de 22 de ani, toţi din Piatra Neamţ care au sesizat faptul că oglinzile retrovizoare ale autoturismelor le-au fost distruse de persoane necunoscute. Cu ocazia cercetării la faţa locului, poliţiştii au mai identificat alte autoturisme care prezentau urme de distrugere la nivelul oglinzilor.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de tânărul de 20 de ani,  pe care l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ.

La data de 2 decembrie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ a dispus cercetarea acestuia în stare de libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.