DGASPC Neamţ caută asistenţi maternali profesionişti

”Situația copiilor abandonați este în permanentă dinamică astfel că avem nevoie mereu de asistenți maternali. De asemenea, de anul viitor legislația specifică va fi modificată iar pentru toți copiii sub 7 ani pentru care se instituie o măsură de protecție trebuie găsită o alternativă la rezidență iar una dintre ele este asistentul maternal. Este evident că în această situație vom avea nevoie de foarte mulți asistenți maternali profesioniști, motiv pentru care îi invităm pe nemțenii care îndeplinesc condițiile să se alăture echipei noastre„ a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamț recrutează persoane interesate să devină asistenți maternali profesioniști, veniturile lunare ale celor care vor fi atestați și angajați ajungând și la peste 2.000 de lei, în funcție de vechime și numărul de copii.

Asistentul maternal profesionist este persoana fizică atestată în condițiile legii care asigură la domiciliul său creșterea, îngrijirea și educarea copiilor pe care îi primește în plasament. Persoanele interesate pot obține informații la la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț din strada Alexandru cel Bun, nr 11 (lângă Colegiul Calistrat Hogaș Piatra Neamț) sau la numărul de telefon 0727227196.

Condițiile necesare pentru a deveni asistent maternal sunt următoarele:

  • să aibă minimum studii medii (cu sau fără diplomă de bacalaureat)
  • să prezinte garanții morale și să îndeplinească condițiile materiale necesare creșterii și îngrijirii copiilor
  • să nu aibă cazier judiciar
  • să nu fie decăzuți din drepturile părintești
  • să nu aibă boli cronice transmisibile
  • să nu fi fost asistent maternal profesionist și să fi avut atestatul retras

Pe perioada plasamentului copilului, asistenţii maternali sunt angajați ai DGASPC cu carte de muncă și au un salariu net (în mână) cuprins între 1350 de lei și 2.100 de lei în funcție de vechime și de copiii pe care îi au în îngrijire

Pentru copilul care se află în plasament la AMP statul alocă lunar alocația de stat pentru copii în cuantum de 84 de lei și alocația de plasament de 600 de lei lunar. Pentru copilul cu dizabilități statul acordă alocaţia de stat de 200 lei/lunar, alocaţia de plasament – 900  lei/lunar şi bugetul  complementar  acordat în funcţie de gradul de handicap al copilului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: