Vremea în județul Neamț ( 19 -25 mai 2025 ) – O săptămână cu alternanțe termice și precipitații !

Săptămâna 19 – 25 mai, aduce pentru județul Neamț o dinamică atmosferică variabilă, caracterizată de alternanțe termice și posibilitatea reapariției precipitațiilor. După o perioadă care ar putea aduce o vreme mai instabilă, se întrevede o tendință spre încălzire, dar cu menținerea riscului de averse, în special în anumite zone și intervale orare.
Luni 19 Mai :
Începutul de săptămână se anunță cu o vreme predominant închisă, cu posibile ploi slabe pe parcursul zilei, în special în zonele montane. Temperaturile maxime vor atinge valori maxime între 16 – 19 grade Celsius , în timp ce minimele vor fi situate între 8 – 11 grade Celsius, vântul va sufla slab până la moderat din direcția nord-vest.
Marți 20 Mai :
Ziua de marți aduce o probabilitate mai mare de averse, posibil însoțite de descărcări electrice, mai ales în a doua parte a zilei. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate față de ziua precedentă, cu maxime cuprinse între 18 – 21 grade Celsius, iar minimele se vor menține în jurul valorilor de 9 -12 grade Celsius. Vântul va sufla moderat cu posibile intensificări în timpul averselor.
Miercuri 22 Mai :
În mijlocul săptămânii, vremea se va îmbunătăți treptat, vor fi perioade însorite mai extinse, dar cu posibilitatea apariției unor ploi de scurtă durată, în special după-amiază, în zonele deluroase. Temperaturile maxime vor continua să crească, atingând valori maxime de 20 -23 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 10 -13 grade Celsius, vântul va sufla slab din direcția de sud.
Joi 23 Mai :
Joi se anunță a fi una dintre cele mai calde zile ale săptămânii, cu cer predominant senin, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 -25 grade Celsius, iar minimele se vor situa între 11 -14 grade Celsius. Vântul va sufla moderat din direcția de sud-est.
Vineri 24 Mai :
Ultima zi a săptămânii aduce o tendință spre stabilizare atmosferică și o scădere a probabilității de precipitații. Cerul va fi parțial noros cu perioade însorite, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 – 22 grade Celsius, iar valorile minime între 10 -13 grade Celsius, vântul va sufla slab până la moderat din direcția de sud.
Sâmbătă 25 Mai :
Weekend-ul începe cu o vreme instabilă, cu ploi intermitente pe parcursul zilei și temperaturi în scădere, maximele termice se vor situa între 17 -20 grade Celsius, iar minimele între 9 – 12 grade Celsius. Vântul va sufla moderat din partea de nord-vest.
Duminică 26 Mai :
Ultima zi din săptămână aduce o tendință spre stabilizare atmosferică și o scădere a probabilității de precipitații, cerul va fi parțial noros cu perioade însorite. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 -22 grade Celsius, iar valoarea minimelor se vor situa între 10 -13 grade Celsius, vântul va sufla slab până la moderat din direcția de sud.
