Trafic restricționat pe bulevardele Traian, Decebal și alte două străzi din Piatra-Neamț!

Începând cu data de 18 august circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Decebal, Bd. Traian, str. Liliacului și str. Calistrat Hogaș din Piatra-Neamț pentru înlocuirea conductei de gaze naturale pe aceste tronsoane de către compania Delgaz Grid.

Lucrările sunt semnalizate corespunzător, pentru asigurarea fluenței traficului.

D I S P O Z I Ţ I E privind restricționarea circulaţiei rutiere pe Bd. Decebal, Bd. Traian, str. Liliacului, str. Calistrat Hogaș din Municipiul Piatra Neamţ

           În temeiul prevederilor art. 3 alin. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluționa şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice”;

           În conformitate cu prevederile art.5, alin.7, din OUG nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice,

PRIMARUL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ

          Având în vedere avizul favorabil al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ nr.449029 din 15.07.2022 înregistrat la sediul instituţiei noastre cu nr. 37614 din 17.08.2022,        

          În baza Referatului înregistrat sub nr.37674 din 18.08.2022, prin care Direcția Patrimoniu – Biroul Autorizări Comerciale şi Transport Public propune restricționarea circulaţiei rutiere pe Bd. Decebal, Bd. Traian, str. Liliacului, str. Calistrat Hogaș din Municipiul Piatra Neamţ, în vederea executării lucrării ”Înlocuire conductă presiune medie gaze naturale”.

           şi în conformitate cu prevederile art. 155, alin.1  lit.(d), alin.5 lit.(a) şi ale art.196 alin.1 lit.(b) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ,

D I S P U N

           ART. 1 – Se restricționează circulaţia rutieră pe Bd. Decebal, Bd. Traian, str. Liliacului, str. Calistrat Hogaș din Municipiul Piatra Neamţ începând cu data de 18.08.2022 până la data de 31.10.2022.

           ART. 2 – Asigurarea semnalizării rutiere se face de către S.C. INSTGAZ S.R.L. iar Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ şi Poliţia Locală Piatra Neamţ vor pune în aplicare prevederile prezentei.

           ART. 3 – Serviciul Administraţie Publică Locală va înregistra prezenta dispoziţie şi o va comunica Prefectului Judeţului Neamţ, în vederea exercitării controlului de legalitate şi Direcţiei Patrimoniu, pentru luarea la cunostinţă, aducerea la îndeplinire şi comunicare către Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, Poliţia Locală Piatra Neamţ și S.C. INSTGAZ S.R.L..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: