O autospecială a ISU Vrancea a accidentat mortal un pieton în județul Bacău. Victima era din Neamț
O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, aflată în misiune, a accidentat mortal un bărbat care traversa pe trecerea pentru pietoni, luni, pe DN2, în comuna Filipeşti, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.
Conform IPJ Bacău, la data de 29 august, o autospecială din cadrul ISU Vrancea, aflată în misiune, având semnal luminos în funcțiune, în timp ce se deplasa pe DN 2, în comuna Filipești, din direcția Botoșani către Vrancea, a surprins și accidentat mortal un bărbat, de 49 de ani, din județul Neamț, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.
„Conducătorul autospecialei nu se afla sub influența alcoolului. Polițiștii au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.” – a transmis pentru stiri-neamt.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar Iași, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

