IPJ Neamț: acțiune de prevenire în trenuri

Astăzi, 22 iulie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au desfășurat o activitate informativă în stația C.F.R. din Piatra Neamț, pentru prevenirea infracțiunilor contra persoanei și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor pe timpul sezonului estival.

Activitatea face parte din Campania ,,Dincolo de aparențe” care are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate traficului și consumului ilicit de droguri.

Principalele direcții de acțiune vizează atât minorii cât și adulții, aceștia fiind informați cu privire la legislație, consecințele și riscurile asociate precum și instituțiilor cărora le pot solicita sprijin și consiliere.

În acest sens, având în vedere faptul că în această perioadă sunt organizate mai multe festivaluri de muzică, polițiștii nemțeni au discutat cu tinerii prezenți în stația C.F.R., despre riscurile implicate de un astfel de comportament.

Zilnic, polițiștii de la transporturi se află în zona gărilor sau în trenuri, acționând pentru siguranța călătorilor și prevenirea faptelor antisociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: