Doi șoferi prinși băuți la volan
La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în trafic un bărbat, de 45 de ani, din Botești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gloriei, în aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
La data 7 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din Siliștea, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 158, în aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.că