joi, octombrie 29, 2026
ActualitateEveniment

Bărbat reținut pentru amenințare și furt calificat

La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către o femeie de 42 de ani, cu privire la faptul că a fost amenințată de fostul concubin, de 35 de ani.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, cel în cauză ar fi contactat-o telefonic pe femeia în cauză, adresându-i amenințări cu acte de violență.

Ulterior, la data de 16 iunie a.c., în jurul orei 00.10, acesta a fost depistat în flagrant delict de către personalul de pază al unei societăți comerciale din Roman, de unde ar fi încercat să sustragă o sticlă cu băuturi alcoolice.

Cel în cauză a fost condus la sediul Poliției municipiului Roman, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, bărbatul din Roman, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare și furt calificat.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.