Clasa pregătitoare 2022: Astăzi încep înscrierile la clasa pregătitoare și țin până pe 10 mai
Înscrierile la clasa pregătitoare încep astăzi și țin până la data de 10 mai, potrivit calendarului. În această perioadă, părinții vor completa cererea-tip, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.
Cererea-tip cuprinde datele personale ale părintelui, datele personale ale copilului, datele de contact și date despre școala la care părinții solicită să fie înscris copilul.
„Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar”, conform metodologiei.
În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația pe propria răspundere, prevăzută în Anexa nr. 3, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021.
„Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise de către părinte”, se arată în document.
Părintele depune, în momentul completării cererii – tip de înscriere la unitatea de învățământ, sau, după caz, în momentul validării acesteia, o copie a actului de identitate propriu și o copie a certificatului de naștere al copilului, certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale.
În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, alături de documentele menționate, părintele transmite și o copie a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare.
Procesarea cererilor-tip de înscriere se face în ordine, respectând următoarele priorități:
„a) în prima fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Repartizarea acestora conform solicitării din cererea-tip de înscriere se realizează cu ajutorul aplicației informatice;
b) în a doua fază se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, iar listele finale sunt validate de către Consiliul de administrație al unității de învățământ;
c) în a treia fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se realizează cu ajutorul aplicației informatice, dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opțiunea de înscriere la școala de circumscripție, în cazul neadmiterii la școala solicitată.”
Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, conform metodologiei.
Completarea online va putea fi făcută pe site-ul dedicat al Ministerului Educației, inscriere.edu.ro.