Recomandări pentru populație, după ridicarea stării de alertă (video)
Recomandări pentru populație, după ridicarea stării de alertă: Purtarea măștii în școli, grădinițe, universități. Dacă sunt mai multe cazuri pozitive într-o clasă, direcțiile de sănătate publică pot decide suspendarea orelor pentru câteva zile.
Toate restricțiile aplicate în starea de alertă au fost ridicate din această noapte, pe teritoriul României. Ministrul Sănătății recomandă totuși purtarea măștii în anumite cazuri, chiar și în spații deschise, și în școli, grădinițe și universități. Cât privește izolarea, această măsura nu va mai fi controlată, dar e necesară, a transmis Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății a vorbit despre responsabilitatea individuală cu efect asupra comunității și a prezentat un set de recomandări pentru populație, din 9 martie:
- Utilizarea măștii de protecție în spații deschise aglomerate, în mijloace de transport în comun, în spații închise, spitale, în grădinițe, școli și universități, atât pentru personalul didactic și nedidactic, cât și pentru elevi
- Nu vor exista limite privind accesul în spații publice, orarului
- Evitarea spațiilor aglomerate deschise sau închise
- Spălatul mâinilor e recomandat în continuare
- Folosirea antisepticului e recomandată.
Ce se întâmplă în cazul în care mai mulți elevi sunt pozitivi la SARS-CoV-2 într-o clasă
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în cazul în care mai mulţi copii dintr-o clasă sau grupă se vor infecta cu SARS-CoV-2, Inspectoratul şcolar şi Direcţia de sănătate publică pot decide suspendarea cursurilor în respectiva clasă pentru un anumit interval de timp.
“Este aceeaşi situaţie pe care o avem descrisă și pentru alte boli infecţioase, nu doar pentru infecţia cu noul coronavirus. În funcţie de contextul epidemiologic, o anumită clasă poate să îşi înceteze activitatea, dar nu vom mai întrerupe cursurile în întreaga şcoală. (…) Copiii bolnavi izolaţi, însă dacă sunt foarte multe cazuri într-o clasă, sigur că se poate lua decizia de către Inspectoratul şcolar împreună cu Direcţia de sănătate publică ca în clasa respectivă, pentru un anumit interval de timp, cursurile să se suspende”, a explicat ministrul.
Dacă apar simptome de îmbolnăvire, ministrul sănătății recomandă testarea la medicul de familie sau la un centru de evaluare și tratament sau la UPU. Părinții nu trebuie să nu trimită la școală copiii.
“Izolarea unei persoane simptomatice e normală și aceeași recomandare o avem și pentru gripă. Izolarea nu mai e dublată de control, asta nu înseamnă că trebuie să împrăștiem virusul. Dacă o persoană este declarată pozitivă automat se izolează și primește concediu de la medicul de familie sau de la spital. Să respecți izolarea… nu trebuie să vină cineva să te verifice, e o măsură de bun simț.
În ceea ce privește carantina, continuă evaluarea situației și e nevoie de o decizie CNSU pentru această situație. Așteptăm o soluție în acest sens”, a explicat ministrul sănătății.
Declarația integrală a ministrului Sănătății poate fi urmărită aici: