O nouă promoție de polițiști, în sprijinul comunității

În urma absolvirii cursurilor Şcolii de Agenți de Poliţie ,,Vasile Lascăr’’ Câmpina, la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Neamţ s-au prezentat noii colegi.

Echipa de poliţişti nemțeni s-a mărit cu 7 agenţi de poliţie, absolvenţi ai Şcolii de Agenți de Poliţie ,,Vasile Lascăr’’ Câmpina.

Proaspeții absolvenți au fost repartizați în funcție de mediile obținute, pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Astfel, 2 agenți de poliție au fost repartizați în mediul urban (Poliția municipiului Roman și Poliția orașului Roznov), iar 5 în cadrul Posturilor de Poliție Rurală (Mărgineni, Secuieni, Bozieni, Pâncești și Bicazu Ardelean).

Polițiștii vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență, până la împlinirea perioadei de 6 luni de tutelă, fiind implicaţi în rezolvarea problemelor comunităţii în mijlocul căreia îşi vor desfăşura activitatea.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Județean Neamţ le urează succes în activitatea profesională şi le asigură un sprijin real pentru a-şi putea îndeplini, în mod corespunzător, atribuţiile ce le revin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: