Casa Județeană de Pensii Neamț: O nouă serie de bilete de tratament balnear
Casa Județeană de Pensii Neamț anunță că pentru a treia serie de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 08 -10 aprilie 2022, s-a realizat alocarea unui număr de 48 bilete de tratament balnear în următoarele stațiuni: Covasna, Căciulata, Sarata Monteoru, Amara, Călimănești, Herculane, 1Mai – Oradea, Olănești, Buziaș, Techirghiol, Vatra Dornei și Nicolina, rămânând disponibile un număr de 24 bilete de tratament pentru urmatoarele statiuni: Amara, Buziaș, Căciulata, Vatra Dornei și Nicolina.
Biletele sunt alocate prin aplicație informatică, beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Lista cererilor aprobate poate fi verificată la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției https://www.pensiineamt.ro/bilete-de-tratament/
Reamintim că ridicarea biletelor de tratament balnear alocate se va realiza numai după informarea telefonică, la data stabilită, de luni până vineri, între orele 8.30 – 13.00.
Informații privind biletele de tratament pot fi solicitate telefonic la numărul de telefon 0233.211353 sau la una din cele două adrese de e-mail: silvia.panaite@cnpp.ro sau maria.diaconu@cnpp.ro
Pentru a se înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potențialul beneficiar trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii, cu cel puțin 30 de zile înainte de prima lună din perioada în care se solicita sejurul, doar cererea tip – formularul aprobat prevăzut de Anexa nr.1 la Criterii (completat corect cu toate elementele prevăzute de document, necesare în vederea identificării solicitantului, opțiunilor acestuia și a categoriei de beneficiar), urmând ca restul documentelor să fie atașate cererii la momentul eliberării biletului. Menționăm că până la această dată sunt depuse 2878 cereri de tratament balnear pentru anul 2022, fiind valorificat, pentru primele două serii de tratament balnear, un număr de 83 bilete de tratament