200 de ani de la înființarea Poliției Române

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIŢIE.

In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi “obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.

Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.

De Ziua Poliției ne gândim inevitabil la oameni.

“Ne gândim la cei care, indiferent de zi, de oră, de sărbătoare, își îmbracă în grabă uniforma și fug … fug pentru a aduce liniștea, acolo unde este mai mare nevoie de ea.

Ne gândim la toate mămicile, copii, bunicii, pe care un polițist i-a salvat dintr-o situație grea, cărora le-a redat încrederea și, nu de puține ori, speranța.

Ne gândim la colegii, care au învățat să facă puzzle din probe, ai căror ochi au căpătat un defect, vederea în detaliu, și care restabilesc cursul firesc al lucrurilor, dovedind că binele învinge răul.

Ne gândim la chipurile pline de bucurie ale părinților, în brațele cărora, un polițist, a redat un pui de om.

Ne gândim și la durerea pe care cu atât de multă dârzenie, o plimbă un polițist de-a lungul zilei… atunci când anunță un părinte, un frate, o soție că cel drag nu mai este.

Ne gândim la încălțămintea ce devine incomodă și la picioarele cu bătături, după o misiune care se prelungește, câteodată nebănuit de mult.

Ne gândim și la colegii, care ne sunt sprijin, cei a căror muncă ne conduce pașii spre misiuni reușite.

Ne gândim la durerea pe care o resimțim atunci când unul dintre colegi ne părăsește… și cum de multe ori ne ascundem lacrimile, pentru a părea dârji în fața celorlalți, atunci când sufletul ne plânge. Vă purtăm în inimă în permanență și nu v-am uitat!

Ne gândim și la cei ce au ales să greșească și ne-au lăsat tuturor o misiune grea … aceea de a dovedi tuturor că Poliția nu este ca ei.

Ne gândim la cei dragi nouă… la familiile noastre… la cei cărora le dăruim, de multe ori, mai puțin decât ar merita. Vă mulțumim pentru că ne sunteți sprijin!

Ne gândim și la cei ce pășesc în urma noastră, la cei în inima cărora abia a înmugurit dorința de a deveni polițist. Suntem datori să le lăsăm o moștenire și un ideal!”

La mulți ani, dragi colegi! Voi sunteți Poliția Română!