La loc comanda cu parcările de reședință

După nenumăratele discuții apărute în spațiul public legate de parcările de reședință, primarul Andrei Carabelea a apărut astăzi cu o postare pe facebook prin care anunță locuitorii municipiului Piatra Neamț că a găsit cea mai bună soluție.

Andrei Carabelea:

Știu că în ultima săptămână, pe plan local, au fost foarte multe discuții și dezbateri cu privire la organizarea serviciului de parcări din Piatra-Neamț. Am pus pe masă toate opțiunile posibile, am analizat mai multe scenarii și soluții prin care să avem un serviciu administrat eficient, iar transferul să fie unul cât mai simplu pentru cetățeni. A existat o avalanșă de informații venite din mai multe direcții și, odată cu ea, multe întrebări.

În cele din urmă, am găsit cea mai bună soluție pentru pietreni, pe care o voi propune spre aprobare Consiliului Local:

Pietrenii nu vor face niciun drum în plus (nici pentru contractarea locului de parcare și nici pentru a recupera banii). Contractele de parcare se vor reînnoi doar la expirarea celor existente, locurile de parcare nu se pierd. Momentan, prețul parcărilor rezidențiale rămâne neschimbat (și pentru persoane fizice și pentru persoane juridice)

Primarul mai transmite că la primărie se caută mereu soluții pentru binele orașului și al pietrenilor.

One thought on “La loc comanda cu parcările de reședință

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: