joi, octombrie 29, 2026
ActualitateEveniment

Prima ședință ordinară a CJ Neamț din 2022! A fost votat studiul de prefezabilitate al noului Spital de Urgență

Astăzi a avut loc prima ședință ordinară a Consiliului Județean Neamț din anul 2022. Au fost aprobate diverse documentații pentru implementarea unor proiecte sau pentru continuarea celor aflate în derulare.

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț:

„Din păcate, constat că și în acest an, la proiecte esențiale pentru județ, colegii din PNL se opun. Astăzi NU au vrut să voteze Studiul de Prefezabilitate pentru viitorul Spital de urgență de la Piatra-Neamț. Sunt extrem de dezamăgit de atitudinea acestor aleși locali, care invocând niște „surse de informații“ au refuzat să depășim o etapă esențială pentru realizarea spitalului.

Din fericire, ceilalți consilieri județeni au votat “pentru” și acest proiect deosebit de important pentru nemțeni a trecut. Ce nu au înțeles ei este că eu voi face acest proiect vital pentru nemțeni, oricât s-ar opune. Le-am promis oamenilor un spital nou, de nivel european și îl voi construi!„

Noul consilier județean Vasile Bălțătescu, membru ALDE, a depus jurământul de credință.

Tot astăzi a fost aprobată constituirea comisiilor de examinare pentru ocuparea a trei funcții de șefi de secție în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.

„Suntem în plină procedură de desemnare a șefilor unității medicale și sper ca în cât mai scurt timp să rezolvăm această problemă, „zodia“ interimatelor să dispară și să avem o echipă definitivă la spital”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

Totodată, a fost avizată realizarea, printr-un proiect cu finanțare europeană, a unei construcții verzi în apropierea Cabanei Dochia, care va asigura prezența continuă a rangerilor în zona centrală a Parcului Național Ceahlău, spațiile necesare cazării persoanelor care desfășoară activități de cercetare științifică și supravegherea strictă a turiștilor care ajung în zona de protecție.

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț:

„Suntem la început de an și trebuie să demarăm în forță, pentru că județul are nevoie de proiecte care să atragă dezvoltarea lui și creșterea nivelului de trai.„

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.