Constructorul care a săpat șanțurile din Piatra Neamț a fost amendat
În urma incidentelor neplăcute cauzate mai multor persoane de către firma care realizează săpături pe raza municipiului Piatra Neamț, pentru implementarea proiectului european ce privește mobilitatea urbană, Poliția Locală s-a autosesizat (Cum ajungi neom pe drumul drept în #NouaPiatra! Încă o persoană a căzut într-un șanț din centrul orașului! (video) – stiripiatraneamt.ro)
Constructorul în cauză nu se află la prima abatere de acest gen, în trecut fiind amendat de către polițiștii locali pentru lipsa avizelor de săpătură.
În cursul zilei de 22.10.2021, acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea H.C.L 228/2021 – Regulamentul privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț, pentru nerespectarea autorizației de săpătură, în sensul nesemnalizării în mod corespunzător a lucrărilor. Totodată, i s-a impus semnalizarea corespunzătoare pentru toate traversările din carosabil și îndeplinirea obligațiilor prevăzute în hotărârea Consiliului Local Piatra Neamț.
Menționăm că Poliția Locală Piatra Neamț, prin Compartimentul Disciplina în Construcții și Biroul Siguranță Rutieră a sprijinit toți operatorii economici care au intervenit cu lucrări în carosabil și trotuare, atunci când au fost solicitări, fiind îndrumați totodată în privința respectării prevederilor legale (semnalizare corespunzătoare a lucrărilor, obținerea avizelor și autorizațiilor de construire, readucerea terenului la starea inițială, etc.). Persoanele care au suferit prejudicii din cauza lucrărilor, au fost direcționate să adreseze sesizări instituțiilor abilitate în soluționarea acestora.
Conform H.C.L. 228/2021, operatorii economici care execută lucrări edilitare ”asigură semnalizarea corespunzătoare pe întreaga durată de existență a șantierului precum și curățenia întregului perimetru afectat de lucrări” și au obligația ”să asigure fluența pietonilor și securitatea circulației rutiere”.
Citește și:
Cum ajungi neom pe drumul drept în #NouaPiatra! Încă o persoană a căzut într-un șanț din centrul orașului! (video)