Bătrân salvat din flăcări de un polițist de la Serviciul Rutier
O persoană aflată într-un imobil cuprins de flăcări, în localitatea Alexandru cel Bun, a avut parte de un ajutor neașteptat din partea unui polițist care, deși se deplasa spre orașul Bicaz, a intervenit prompt și a evacuat-o din locuință.
Luni, 4 octombrie, în jurul orei 15.30, agentul șef de poliție Găboroi Ionuț din cadrul Serviciului Rutier Neamț, s-a aflat din întâmplare în apropierea imobilului unde a izbucnit incendiul.
Imediat, polițistul a pătruns în locuință pentru a vedea dacă sunt persoane, moment în care a observat că într-o anexă a imobilului se afla un bărbat, în vârstă de 88 de ani.
Acesta a evacuat persoana în cauză, care a fost preluată de un echipaj medical, constatându-se că nu a suferit leziuni.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Polițiștul și-a riscat viața și, fără să stea pe gânduri, a scos un om aflat într-o situație de risc, dintr-un imobil cuprins de flăcări, iar pentru asta îl felicităm!