ULTIMA ORĂ! Școlile rămân deschise chiar dacă se depășește rata de infectare de 6 la mie
Pragul de închidere a școlilor la 6 la mie rata de infectare a fost desființat de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, potrivit unei declarații de presă făcută de ministrul Sorin Cîmpeanu.
În declarația sa, Cîmpeanu susține că tot la această ședință a Comitetului tehnico-științific a fost adoptată o decizie prin care să fie luate măsuri suplimentare pentru „amplificarea testării in scoli”. Autoritățile vor solicita Agenției Nationale a Medicamentului aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening.
Ministrului Educației, Sorin Cimpeanu:
„Referitor la scenariile de functionare a școlilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat in unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, având competente medicale/epidemiologice)
- Decuplarea scenariilor de funcționare a scolilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezentei fizice in funcție de cazurile confirmate la nivel de clasa/școala, in paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, in vederea respectării stricte a regulilor de protectie sanitara in scoli.
- Adoptarea de măsuri suplimentare avand ca obiectiv amplificarea testării in scoli, prin formularea unei solicitari către Agenția Nationala a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de saliva, cu rol de screening.
După aceasta prima etapa urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern si abilitarea miniștrilor educatiei si sanatatii in vederea modificării ordinului comun in concordanța cu hotărârile adoptate.
Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, in vederea stabilirii modului de funcționare al școlilor începând cu ziua de luni, 4 oct. 2021”.
Ministrul Educației anunțase miercuri dimineață că vor fi discuții privind eliminarea pragului de infectare de 6 la mia de locuitori prevăzut în ordinul comun la care școlile dintr-o localitate trec în online. Acesta a precizat că „cei din educație” își doresc să lase școlile deschise așa cum este cazul grădinițelor și creșelor, și dincolo de acest prag.