119 va fi noul număr de telefon unic la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

119 va fi noul număr de telefon unic la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor, după ce Proiectul Național de Suport pentru Copii, în contextul Pandemiei de COVID-19, a fost adoptat de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență. Proiectul va intra în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

Prin apelarea la numărul unic 119, vor fi rapoarte cazurile de abuz, exploatare, neglijare și forme de violență asupra copilului, după cum se arată în actul normativ:

“Art. 10. (1) Numărul unic național destinat raportării și prevenirii cazurilor de abuz, exploatare, neglijare și forme de violență asupra copilului, pentru situațiile care nu necesită intervenția imediată a agențiilor specializate din cadrul Serviciului de Urgență 112, este 119 și este disponibil în toate rețelele publice de comunicații din România”.

Apelurile la numărul unic 119 vor fi gratuite, iar costurile vor fi suportate de operatorii de rețele publice de comunicații.

Tot în proiect se precizează că aceste apeluri vor fi înregistrate, iar autoritățile le vor păstra pentru o perioadă de 6 luni. De asemenea, apelurile vor fi identificabile geografic prin inserarea de către operatorul de telefonie publică a unui cod de județ.

Actul normativ mai prevede ca Poliția Română să poată utiliza sistemul de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT atunci când va avea nevoie de sprijin la căutarea copiilor dispăruți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: