O mașină s-a răsturnat la Căciulești! Patru copii au fost transportați la spital
Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe DJ 156 A, pe raza localității Căciulești, comuna Girov. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un lan de porumb.
În autoturism se aflau 5 persoane, conducătorul auto și 4 pasageri.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a patru minori, cu vârste între 14 și 15, din județul Suceava, pasageri în autoturism, aceștia fiind transportați la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto, un tânăr de 19 ani, din județul Suceava, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.

