Biciclist accidentat într-un sens giratoriu din Piatra Neamț
La data de 7 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment, soldat cu rănirea unei persoane.
Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 40 de ani, din Săvinești, conducea un autoturism ,la intersecția dintre bulevardul Decebal și Republicii, din Piatra Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un biciclist.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, în vârstă de 17 ani, din Piatra Neamț.
Victima a fost preluată și transportată la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.
Atât conducătorul auto cât și biciclistul au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.