joi, octombrie 29, 2026
ActualitateEvenimentSănătate

DSP Neamț: Vaccinarea fără programare, prin prezentare directă, în centrele de vaccinare

  • Începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin.

Persoanele se pot prezenta la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat. Imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Persoanele care sunt vaccinate prin această modalitate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.
Persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare.

În funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare, pentru aceeași zi sau zilele următoare.

În județul Neamț, vaccinarea fără programare a debutat în data de 5 mai, în cadrul unui proiect pilot al Direcției de Sănătate Publică. În 3 centre de vaccinare cu Pfizer din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț au fost vaccinate, în 2 zile, 839 de persoane.

De asemenea, din data de 8 mai vaccinarea la centrele de vaccinare din Pipirig și Simionești-Cordun va fi făcută cu vaccinul Pfizer. Persoanele care au efectuat deja doza l cu AstraZeneca, în aceste centre, vor beneficia de rapel cu același tip de vaccin.

În județul Neamț au fost primite 95.786 de doze de vaccin împotriva covid-19: 73.621 doze Pfizer BioNTech, 10.820 doze Moderna, 9.845 doze AstraZeneca și 1.500 doze Johnson&Johnson, în 38 tranșe.

De la începutul Campaniei de vaccinare, în județul Neamț, au fost administrate 85.710 doze de vaccin, din care 34.273 cu doza a 2-a. Au fost raportate 43 de reacții adverse locale și generale, care fac parte din categoriile frecvente și foarte frecvente.

Citește și:

Întrebări și răspunsuri despre vaccinarea anti-COVID

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.