joi, octombrie 29, 2026
ActualitateEveniment

Accident cu 5 victime în Roman

Astăzi, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția cu strada Cornu, din Roman.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din Roman, ce se deplasa dinspre strada Cornu spre strada Islazului, la intersecția cu strada Narciselor a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 31 de ani din Roman, care circula pe drumul cu prioritate, pe care l-a proiectat într-un stâlp de electricitate.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 31 de ani, a doi minori în vârstă de 11, respectiv 8 ani, pasageri în autoturismul condus de femeia de 31 de ani și a altor două persoane respectiv o femeie în vârstă de 27 de ani și a unui minor în vârstă de 11 ani pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani.

Ambii conducători auto au fost testat alcoolscopic, rezultatele fiind negative .
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.