Accident la Adjudeni! Două persoane au rămas încarcerate
În această dimineață, în jurul orei 02:00, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe DJ 201C, pe raza localității Adjudeni. Un autoturism a părăsit partea carosabilă, rezultând două victime încarcerate. În autoturism se aflau două persoane.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare grea și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție cele două persoane care s-au aflat în autoturism erau evacuate.Paramedicii au acordat primul ajutor calificat pasagerului ( bărbat de 35 de ani), acesta refuzând transportul la spital.
Șoferul autoturismului (barbat de 32 de ani) a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Roman.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.