Mihai Bendeac și Codin Maticiuc vor să ajute Spitalul Județean Neamț

Actorul Mihai Bendeac și prietenul său Codin Maticiuc vor să ajute Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț. Cei doi au venit luni, 15 martie, într-o vizită la Spitalul Județean.

Potrivit stiri-neamt.ro, se pare că cei doi și-au exprimat intenția de a investi în renovarea unei părți din pavilionul vechi al spitalului, renovarea băilor dar vor fi și investiții în spitalul nou.

“Spitale publice din bani privați” este proiectul la care Codin lucrează împreună cu alte nume din România şi prin care reuşeşte să facă ce statul nu poate.

Codin Maticiuc a povestit cum s-a hotărât să ajute Spitalul Județean Neamț:

Am pus un anunț pe Facebook ca vreau și pot sa renovez și alte spitale din țara asta și sa ma contacteze managerii. Am lăsat numărul de telefon al directorului fundației. Trei au sunat și când au fost rugați sa dea și un mail după doar unul s-a confirmat: managerul spitalului județean din Piatra Neamț, Alexandru Filimon. Unul din puținii manageri de spital din țară ales în urma unui concurs, apolitic, ajuns în funcție de două luni.

Duminică am plecat spre Piatra Neamț, alături de principalul sponsor al #spitalepublicedinbaniprivati, Mihai Bendeac. UN OM CARE A DONAT PÂNĂ ACUM MAI MULȚI BANI DECÂT ARE. – a scris Codin Maticiuc pe Facebook.

Bendeac și Maticiuc au rămas cu un gust amar după vizita de la Spitalul Județean Neamț

Codin Maticiuc a descris situația din unitatea medicală ca fiind “memorialul durerii din 2021

„Nu știu cum sa scriu asta ca sa iasă mai mult în evidență. Spitalul l-am vizitat luni. Este memorialul durerii din 2021. Dăruieste Viața construiește o noua secție ATI. Este SINGURUL lucru în regulă din acea curte de spital județean. În rest? Paragină și nenorocire. Vorbim de un spital unde s-au instalat cei de la ANAF, DNA și DIICOT și încă sapă. Vorbim de un spital cu un singur medic ortoped fără dosar penal și asta pentru ca el a organizat flagrantul împreună cu autoritățile. Sau poate e nevinovat, cine naiba mai știe?!?

Noi ne dorim sa ne apucăm de renovat și aici. E nevoie peste tot dar am identificat câteva urgențe: secția de pediatrie, cea de neurologie, oftalmologie, un lift pentru pacienții de la infecțioase care acum sunt urcați trei etaje cu pledul căci targa nu intră pe scări. Și sa nu uit: baile! Băile arată îngrozitor, am vizitat doar vreo 8-9 dar toate sunt în aceeași situație.

Ce puteți face voi, ma întrebați toți în cor dornici de a ajuta? Da, clar avem număr de sms la 8845 cu textul „FACEM”, puteți cumpăra de pe Tshirt-factory tot felul de materiale cu #spitalepublicedinbaniprivati sau sa intrați pe site-ul fundației Metropolis pentru a dona.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: