Poliția Locală: amenzi în valoare de 2000 de lei pentru aruncarea deșeurilor în loc nepermis
Polițiștii locali au în atenție depozitările necontrolate de deșeuri, provenite din construcții sau săpături.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului au continuat monitorizarea zonelor predispuse în a se transforma în depozite de reziduuri provenite din demolari, construcții ori săpături.
Poliția Locală Piatra Neamț:
“Au fost verificate și sistemele de supraveghere video din cartierul Văleni – Lunca Bistriței, depistându-se astfel două persoane care au aruncat, pe domeniul public, resturi din construcții și săpături. Astfel de fapte nu au rămas nepedepsite, sancțiunile contravenționale aplicate ajungând la 2000 de lei. Totodată, contravenienții au fost somați să curețe zona și să transporte deșeurile la depozitul autorizat al operatorului de salubritate din municipiul Piatra Neamț.“
Cetățenii care constată astfel de încălcări ale legii pot anunța Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233.231.300.