Ajută la construcția Secției ATI a Spitalului Județean Neamț! „Dăruiește Viață” ridică Spitalul Modular 2 Piatra Neamț
- Secția de ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț, unde erau tratați pacienții cu COVID-19, a ars aproape în totalitate, la mijlocul lunii noiembrie 2020.
- Secția ATI (Anestezie & Terapie Intensivă) este considerată inima oricărui spital de urgență – orice pacient în stare gravă, post-operator, cu traumă etc. are nevoie de tratament la terapie intensivă.
„Dăruiește Viață” ridică Spitalul Modular 2 Piatra Neamț pentru a reda Spitalului capacitatea de a trata pacienți în regim de terapie intensivă. Asociația construiește o secție de ATI exterioară Spitalului, de aproximativ 850 mp care să le asigure cadrelor medicale și pacienților condițiile necesare să lupte pentru viață.
Spitalul modular va fi ridicat în curtea SCJU Piatra Neamț și va cuprinde:
- 18 paturi, grupate în 3 saloane și o rezervă de tip izolator
- Filtre pacienți
- Zonă de donning și doffing pentru personalul medical
- Laborator de analize medicale și sterilizare
- Depozite materiale, vestiare, grupuri sanitare
- Post supraveghere
- Cameră gardă
- Platformă tehnică pentru amplasarea CTA-urilor și chillerelor
- Spațiu tehnic pentru rețelele de fluide medicale
După pandemie, spitalul va putea fi folosit în continuare ca secție de ATI sau boli infecțioase sau poate fi adaptat, cu costuri mici, nevoilor SCJU Piatra Neamț. Dăruiește Viață va realiza master planul, proiectul de arhitectură, proiectul tehnic, managementul de proiect, lucrările de montaj a structurii modulare, lucrările de branșare a structurii modulare la rețelele de utilități, precum și conectarea structurii modulare la rețeaua de gaze medicale și aer comprimat – esențiale pentru o secție de ATI. Dotarea cu echipamente și funcționarea secției sunt în responsabilitatea SCJU Piatra Neamț.
DONEAZĂ pentru SPITALUL MODULAR 2 PIATRA NEAMȚ
- SMS la 8826 cu textul NEAMT (donație unică de 2 euro)
- Transfer bancar în contul: RO16INGB 0000 9999 0390 4388 (cont în lei, titular: Asociația Dăruiește Viață, Banca: INGB Centrala)
- Online în campanie de strângere de fonduri de pe Facebook la acest link





Pingback: Au început lucrările la Secția ATI a Spitalului Județean Neamț - stiripiatraneamt.ro