Accident la Grumăzești! 4 persoane au ajuns la spital
Pompierii militari au fost solicitați prin apel la 112 să intervină la un accident rutier produs în localitatea Topolița, comuna Grumăzești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime, neîncarcerate. Acestea s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț a reieșit că, în timp ce o femeie de 45 de ani, din Grumăzești, conducea un autoturism pe DJ 155 I, nu s-ar fi asigurat în mod corespunzător la efectuarea manevrei de viraj la stânga, moment în care a fost acroșat de un alt autoturism care efectua manevra de depășire, condus de un bărbat de 41 de ani, din Petricani.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 45 de ani, precum și a trei pasageri din același autoturism (o femeie de 50 de ani, un bărbat de 78 de ani și un tânăr de 18 ani, toți din Grumăzești ).
Victimele au fost transportate la spital, in vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.