Traficanți care vindeau droguri în Neamț, reținuți de polițiștii ieșeni

  • La data de 17.12.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Pașcani, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că mai multe persoane desfășoară activități de comercializare de droguri de risc către consumatori de pe raza județelor Iași, Neamț și Suceava.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 1,8 kilograme substanță vegetală, sumele de 60.000 lei și 5.000 Euro, instrumente de cântărit, bani falși și o armă neletală.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 3 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Iași. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: