Gropnița Mănăstirii Neamț – locul în care peste 500 de slujitori ai Bisericii așteaptă Învierea (video)
- Gropnița Mănăstirii Neamț este cel mai mare osuar din țara noastră.
Gropnița Mănăstirii Neamț adăpostește osemintele a peste 500 de slujitori ai Bisericii dar și a unor laici care au dus o viață duhovnicească aleasă.
Aceasta este construită sub Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din cimitirul mănăstirii.
Până acum aproape 80 de ani, monahii erau dezgropaţi la 7 ani. Rămăşiţele lor pământeşti erau așezate în osuar, spre pomenire veșnică. Conform tradiției, pe craniu se scria numele, ascultarea pe care a împlinit-o și data în care a trecut la Domnul.
Osuarul de la Neamț are formă dreptunghiulară și este prevăzut cu opt ferestre mici. În interiorul lui, peste 500 de slujitori ai Bisericii odihnesc întru Domnul. Printre aceștia se numără și ierarhi: Marchian Folescu, Teodosie Athanasiu și alții.
În zona Moldovei, mai întâlnim gropnițe și la Mănăstirile Putna, Văratec, Probota sau Slatina.
Sursa: doxologia.ro