Fetiță în vârstă de 10 ani, abuzată sexual de 5 bătrâni

Cinci bărbați cu vârste între 61 și 87 de ani, au ajuns în arestul Poliției Neamţ, într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată. 

Victima este o minoră de numai 10 ani, iar faptele au avut loc în perioada 2019-2020 în comuna Gârcina, județul Neamț.

Totul a ieșit la iveală după ce un bărbat de 61 de ani (cântăreţ bisericesc), din comuna Gârcina, a fost arestat preventiv pe 10 noiembrie, fiind acuzat că ar fi violat, în repetate rânduri, o copilă de 10 ani, din aceeași comună. Bărbatul, profitând de naivitatea fetei şi de starea materială precare a familiei din care făcea parte, ar fi ademenit-o cu sume de bani (sume modice) în vederea întreținerii de relații sexuale orale.

În urma anchetei s-a stabilit că şi alte persoane au abuzat sexual copila.

Este vorba despre alți 4 bărbați de 87, 66, 81 și 75 de ani. Aceștia ar fi procedat întocmai ca primul individ reținut.

Ceilalți patru au fost arestați preventiv.

Sursa: stiri-neamt.ro

One thought on “Fetiță în vârstă de 10 ani, abuzată sexual de 5 bătrâni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: