Vlad Moscalu va fi noul City Manager al municipiului Piatra Neamț

Începând cu data de 18 noiembrie 2020, noul administrator public al Municipiului Piatra-Neamț este Vlad Moscalu. El este angajat în baza unui contract de management valabil pe durata mandatului primarului Andrei Carabelea. 

De profesie inginer constructor, Vlad Moscalu a fost inginer proiectant și director de șantier în proiecte precum construcția de hidrocentrale, parcuri eoliene și fotovoltaice în România, dar și în Italia, Mexico și Costa Rica. Anterior, a lucrat în proiectare clădiri civile, structuri pentru telecomunicații, stații de epurare și tratare apă la firme precum firme precum Enel Green Power, GPB Romania si Ramboll. În vârstă de 34 de ani, Vlad Moscalu este absolvent al Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț și al Universității Tehnice de Construcții București, Specializarea Inginerie Urbană și Dezvoltare Regională. 

Vlad Moscalu:

„M-am întors acasă cu dorința de a construi un viitor mai bun copiilor mei. Sunt extrem de fericit că am găsit alături de primarul Andrei Carabelea oportunitatea și locul ideal pentru a-mi valorifica la maximum cunoștințele în domeniu. Sunt sigur că alături de echipa Primăriei Piatra-Neamț vom găsi atât forma cât și felul de a transforma orașul nostru în bine.”

Andrei Carabelea, primarul Municipiului Piatra-Neamț:

„Deși inițial am început colaborarea cu Vlad de pe poziția de consilier personal al primarului, am realizat pe parcurs că este perfect pentru a fi city manager al municipiului. Vlad Moscalu este o persoană ultracalificată, a confirmat profesionalism, competență și viziune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: